Te invit la un atelier de constelatii în Sibiu. O invitație în a te abandona esenței sufletului tău și forței vieții. Această mișcare de predare este o mișcare interioară.
Este despre tine și conectarea cu sinele tău real și asumarea vieții tale pe pământ, despre conectarea la nivelul sufletului. Este un loc in care lucram fara o intentie concreta, ci permitem sufletului sa devina terapeutul, care este dincolo de conștiința noastră umană. Este un spatiu de deschidere catre nivelul sufletului, în care ne conectăm la percepțiile subtile ale sufletului de deschidere sau închidere, atunci când se află în mișcare. Devenim conștienți de faptul că această mișcare este continuă- o participare la misterul reconcilierii.
Și este posibil ca pe parcursul celor doua zile zilei doar o parte dintre voi vor avea parte de o constelație, dar asta doar dacă sunt în acord cu sufletul lor și cu mișcările sufletului care sunt vizibile în timpul lucrării, însă efectul de vindecare va fi pentru toți cei prezenți. Nu e nici o diferenta. Întregul grup este mișcat de sufletul mai mare și noi urmăm această mișcare.
“Dacă ne dăm seama că suntem doar mișcați de niște forțe mai mari, care unesc toți oamenii și toate ființele vii, atunci trebuie să renunțăm la scopurile noastre, la dorințele noastre și, mai ales, la fricile noastre. Dacă renunțăm la toate aceste lucruri și ne încredințăm acestui suflet mai mare, atunci experimentăm că suntem mișcați într-un mod cu totul special. Acest suflet mai mare ne îndrumă mereu împreună cu ceilalți spre soluția iubirii.” – Bert Hellinger
Participând la acest atelier se poate ajunge la:
Ce sunt constelațiile sistemice?
Facilitator: Ana Daniela Tănăsuc
⋗ Facilitator constelații sistemice și de familie – Membru ISCA
⋗ Terapeut Timeline Healing
⋗ NLP Specialist
⋗ Ghid spiritual
“Sunt pasionată de simplitatea și profunzimea lucrului cu constelațiile sistemice, de abordarea subtilă și modul în care clientul este împuternicit.
Constelațiile sistemice sunt despre iubire- iubire sănătoasă, recunoașterea, acceptarea și asumarea responsabilității, despre eliberare și despre restabilirea legăturilor emoționale ale familiei noastre, ca iubirea să poată curge din nou.”
După înregistrare vei primi un email cu informațiile legate de locație și detaliile de plată.
Când: 21 - 22 Septembrie, de la 10:00 la 18:00 (Sâmbătă și Duminică. Vor fi pauze mici și o pauză de masă de 1h)
Unde: în Sibiu
Contribuție: 700 de lei / persoană (termenul limită de înregistrare este 17 septembrie)
Dacă ai nevoie de mai multe detalii, mă poți contacta la telefon +40723682154.
În cazul în care întâmpini probleme care te împiedică să te înregistrezi, nu ezita să îmi spui și vom găsi împreună o soluție.
Pentru a putea participa la acest atelier nu este nevoie de o pregătire în prealabil.
Notă:
Toți cei care se alătură vor avea experiența vindecării oferite de acest container și vor păși în câmp de mai multe ori pe parcursul întâlnirii. Puteți intra în proces fie în calitate de reprezentant și/sau lucrându-vă propria constelație, sau observator.
Cu toate acestea, vă rugăm să rețineți că există posibilitatea ca nu fiecare participant să stea în rolul de client pentru o constelație personală. Aceasta este natura activității Constelațiilor sistemice. Însă participarea la un astfel de atelier îți oferă exact ceea ce ai nevoie în acel moment.
Este un proces indiferent că îți lucrezi propria constelație sau ești reprezentant în constelații.
Vestea bună este că acest container care este creat în acest proces este de așa natură încât toți participanții vor fi susținuți și vor primi atenție pentru intențiile lor, indiferent de rolurile în care se angajează.
Întotdeauna în slujba reconcilierii, constelațiile sistemice ajută la reconectare cu înțelepciunea interioară, la conexiunea cu ceilalți și la mărirea gradului de compasiune.
Constelațiile aduc clarificări în dinamica contextului, la înțelegerea conexiunilor din viață și la așezarea într-un loc de forță interioară.