Alegerea de a veni pe Pământ în aceste vremuri extraordinare ne aparține, fiecăruia dintre noi.
Și alegerea de cum să ne trăim viața aici, este tot a noastră și putem face ca această călătorie să fie una extraordinară. Însă pentru asta este nevoie să ieșim din vechile paradigme și să ne conectăm la conștiința prosperității. Iar când spun prosperitate mă refer la tot ceea ce înseamnă viața în aceste planuri.
Deși natura ne-a arătat că abundența există peste tot în jurul nostru, viața în această societate ne-a adus în acest spațiu al lipsei și al sentimentului că se termină (viața, timpul, banii etc. se termină) și oamenii au ajuns să se limiteze atunci când vor să facă ceea ce își doresc.
Am fost inspirată să creez un program online, de 3 întâlniri, în care vom elibera programele și tiparele care ne țin în conștiința sărăciei și ne vom ancora în conștiința prosperității, pentru a fi în fluxul infinit al vieții. Un pas în afara matricei.
În aceste întâlniri vom crea împreună un spațiu de încredere, în care toți cei prezenți se vor simți în siguranță să împărtășească și să curețe aceste programe distorsionate.
Este un program intens, cu prelucrări în straturile foarte profunde ale ființei.
Te invit să vii cu inima deschisă și să îți asumi riscul acestei călătorii.
Acum, câteva date organizatorice.
Cursul se desfășoară ONLINE- pe platforma Zoom
Program:
Costul participării este de 420 lei pentru toate cele 3 întâlniri, dacă achiți integral înainte de începerea programului.
Există și posibilitatea să achiți taxa de participare de 160 lei înainte de fiecare întâlnire, însă costul total va fi de 480 lei.
Grupul este închis, asta înseamnă că nu vor putea intra și alte persoane pe parcursul întâlnirilor. Recomandarea este să fii prezent la toate cele 3 întâlniri.
Facilitator: Ana Daniela Tănăsuc
Facilitator de constelații sistemice; terapeut Timeline Healing, consiliere holistică.
“Sunt pasionată de simplitatea și profunzimea lucrului cu constelațiile sistemice, de abordarea subtilă și modul în care clientul este împuternicit.
Constelațiile sistemice sunt despre iubire- iubire sănătoasă, recunoașterea, acceptarea și asumarea responsabilității, despre eliberare și despre restabilirea legăturilor emoționale ale familiei noastre, ca iubirea să poată curge din nou.”
După înregistrare vei primi un mesaj cu informațiile legate de acces si detaliile de plată.
Dacă ai nevoie de mai multe detalii, mă poți contacta la telefon 0723 682 154